
Dragi mămici fantastice, e foarte posibil să mă cunoașteți de pe pagina Mama lui Emoționel, Univers în care publicam aproape zi de zi câte o idee de activitate educativă realizată împreună cu Victor, copilașul meu.
Mă lăsam pradă imaginației, jocului și…Lui. Pur și simplu născoceam o activitate frumoasă, creativă, distractivă și educativă, pornind poate de la un simplu cub colorat pentru construit, de la o carte cu imagini simple și reale sau de la un cofraj pentru ouă.
Reușeam să-i captez atenția lui Victor pentru minute bune, realizare mare pentru un băiețel de nici un an. Reușeam să-l provoc ”să vorbească”, să arate, să râdă și să se bucure din tot sufletul.

Mă lăsam pradă în tot acel timp și VISULUI. Visam cu ochii larg deschiși și cu inima emoționată la un loc foarte colorat, plin cu jucării, exact așa cum era camera lui Victor, dar care să existe separat de locuința noastră. Să fie…altundeva și să fie dedicat exclusiv activităților creative și recreative pentru copilul meu.
Mi-am dorit un loc în care să mă joc alături de copilul meu și să-l susțin în dezvoltarea lui pe toate planurile! Și atunci mi-am dat voie să-mi imaginez unul.
Mi-am dorit o grădiniță, un loc de joacă, un Univers al copilăriei cu mult verde și portocaliu și galben și un pic de roșu! Și atunci, împreună cu tăticul lui Victor am început să construim bucătării din lemn, căsuțe roz și birouri albe…adică eu am făcut fotografiile. 🙂
Și…mai presus de toate, mi-am dorit ca alături de Victor să țopăie de fericire, să cânte și să danseze mulți, mulți copii. În fiecare zi!
Așa am creat cu ajutorul lui Dumnezeu Academia Mama lui Emoționel!
Este Universul pe care l-am visat ani la rând și care astăzi EXISTĂ.

Este unicul loc din Sibiu, în care părinții își pot lăsa copilașul în siguranță, sub supraveghere atentă, până când își rezolvă treburile prin oraș. Îl pot lăsa 1, 2, 3 sau 4 ore, iar din 12 iunie 2023 vor avea posibilitatea să-l lase chiar și 6 sau 8 ore, dacă au nevoie.
Între timp, copilașul lor mult iubit va fi pe mâini bune, se va distra, va învăța lucruri noi și frumoase, va făuri lucrușoare creative cu mânuțele lui, va picta, va asculta povești sau se va juca în curte, la nisip.
Pentru că numărul de copii acceptați zilnic este unul limitat, atenția mea și a colegei mele se va îndrepta către dezvoltarea armonioasă, personală și emoțională a acestora, având ca și suport materiale educative de calitate, cărți, jocuri și jucării alese cu grijă.
O bună parte dintre materialele educative utilizate în Universul nostru drag se pot vedea deja în fotografiile de pe pagina Academiei. Zi de zi mă străduiesc să țin la curent comunitatea părinților cu activitățile, jocurile și exercițiile pe care copilașii lăsați în grija noastră le practică cu implicare și curiozitate.
Atât eu, cât și colega mea suntem autori de materiale educative pentru copii și cea mai mare satisfacție ne-o aduce munca alături de cei mici! Colega mea a publicat de curând o carte extrem de necesară tinerilor cititori, una în care aceștia sunt invitați să descopere educația financiară: Bănuțul Valoros și Regele Venit.
Pe colega mea, Dumnezeu a scos-o în cale acum 2 ani, dar de atunci și până acum nu am păstrat legătura, decât așa…spiritual poate, căci ne leagă emoția lucrului cu copiii, sclipirea din ochi și bucuria de a trăi.
EA este una dintre cele 101 mămici care și-au lăsat amprenta în volumul colectiv Însemnările a 101 mămici fantastice (o carte plină de informații prețioase, reale, culese din sufletele mamelor).
AICI puteți citi despre implicarea ei valoroasă în realizarea cărții.
”Mă voi ocupa de educația lui (a copilului) astfel încât să aibă întotdeauna la el aceste atuuri: credință, milostenie, sprijin, îngăduință, încredere, optimism, înțelegere, iertare, ajutor, respect, speranță și bineînțeles iubire.” – le împărtășește ea cititoarelor, născând un profund sentiment de încredere și siguranță în ceea ce privește grija față de copii.
Cine s-ar fi gândit vreodată că 2 ani și 300 km mai târziu vom ajunge să lucrăm cot la cot pentru ca Academia Mama lui Emoționel să fie unul dintre cele mai frumoase locuri pentru copii?
Haideți acum să vă prezint în continuare acest proiect iubit!
SCOPUL programului de supraveghere este să încurajeze, să ghideze și să susțină evoluția copilașilor care ne trec pragul.
De asemenea, accentul și munca se îndreaptă și către:
- creșterea stimei de sine și a curajului
- socializare și empatie
- dezvoltare personală și emoțională
- stimularea creativității și a imaginației
- îmbogățirea vocabularului
Ce poate fi mai important pentru un părinte, decât să știe că micuțul lui este fericit, că se dezvoltă într-un mediu sigur, că pașii acestuia sunt călăuziți de persoane de încredere, că învață, că socializează și că se simte bine?
Exact! Nimic nu e mai important decât strălucirea din ochii copilului.
Vă așteptăm cu brațele deschise să ne treceți pragul și să cunoașteți toate programele, atelierele și cursurile pe care vi le punem la dispoziție, zi de zi!
Cu respect și prietenie,
Mama lui Emoționel