Nevoia de limită și disciplină a copilului mic

Dacă în trecut termenul de “disciplină” avea conotaţii negative, fiind asociat cu pedeapsa, astăzi tot mai mulți specialişti au redefinit disciplina, arătând că aceasta nu se referă la pedeapsă, ci are de a face cu modelarea comportamentală.
Atunci când disciplinăm un copil îl învățăm practic cum să acționeze în diferite contexte sociale, să urmeze regulile sociale, să devină responsabil şi independent şi să aibă încredere în sine.

        Janet Lansbury, autoarea unuia dintre cele mai populare bloguri de educaţie parentală din SUA subliniază importanța stabilirii limitelor în procesul disciplinării.

Copilul are nevoie de siguranță, iar limitele reprezintă pentru el ceea ce balustradele reprezintă pentru un pod.

      Am observat de-a lungul experienţei mele în lucru cu copiii faptul că mulți părinţi  nu încep să le impună limite copiilor de timpuriu pe motiv că “ nu înțeleg” sau “ sunt prea mici” şi astfel în anumite contexte sociale copiii devin irascibili, plâng neconsolat, țipă, se angajează în comportamente periculoase, împing, muşcă, lovesc adulții sau alți copii, iar părinţii parcă îi privesc neputincioşi, neavând idee cum să acționeze.

Una dintre cauzele acestor comportamente este lipsa limitelor şi a disciplinării. Copiii au nevoie de un părinte care să îi ghideze, să le fie lider, să le explice cum anume trebuie să se comporte într-o anumită situație, un părinte care să le transmită siguranţă şi consecvenţă, pentru care ”Nu” rămâne “Nu” şi “Da” rămâne “Da”.

     Poate vă întrebați “Dar cum aş putea să îi stabilesc limite  copilului meu? Este încă mic, nici măcar nu vorbeşte! “ Este cunoscut faptul că chiar dacă un copil nu comunică verbal el este capabil să înţeleagă o bună parte dintre informațiile care i se transmit, deci faptul că copilul dvs. nu vorbeşte încă, nu trebuie să reprezinte un impediment în stabilirea limitelor şi în disciplinarea lui.

     Subliniez faptul că, deşi există numeroşi specialişti în parenting care vin cu o mulțime de metode de disciplinare, fiecare copil este unic şi trebuie abordat personalizat, iar eu personal consider că nu există rețeta perfectă în a disciplina un copil, însă există mai multe principii după care ne putem ghida, iar în acest articol vă voi prezenta câteva care mi- au fost în primul rând mie utile:

1. Principiul consecvenţei: Cum aminteam şi mai sus, copiii au nevoie de consecvență din partea noastră. Dacă azi are voie să răstoarne ghiveciul, iar mâine nu mai are, aceasta va creea o mare nesiguranță  şi ambiguitate pentru el. Limitele şi regulile impuse trebuie să fie constante.
2. Principiul comunicării ferme a aşteptărilor. Este nevoie să comunicăm clar şi foarte siguri pe noi ceea ce ne dorim de la copil. De exemplu în loc de a spune teatral şi plângăreţ “Vaii nu mă mai lovi ca mă doare!” putem să îi spune ferm: “Nu ai voie să mă loveşti!” Ca şi părinți trebuie să transmitem faptul că noi deținem controlul, iar aşteptările noastre de la ei sunt cât se poate de serioase, nu sunt opționale şi nu sunt nici implorări din partea noastră.
3. Principiul consecinţelor naturale.  În măsura în care este posibil este de preferat să evităm impunerea unor consecințe care nu au legătură cu comportamentul pe care dorim să îl modelăm, de exemplu pentru că ai lovit-o pe sora ta nu primeşti desert, ci să optăm pentru impunerea unor aşa zise consecinţe naturale– pentru că ai lovit- o pe sora ta aceasta îşi va strânge jucăriile şi se va duce în camera ei, iar tu vei rămâne fără partener de joacă. Astfel copilul va învăţa că orice comportament are consecinţe, unele plăcute, altele mai puţin plăcute şi el este cel responsabil pentru aceste consecinţe. Din moment ce noi îi vom impune mereu şi mereu nişte consecinţe care nu au legătură cu comportamentul său acestea vor fi percepute doar ca şi pedeapsă şi posibil ca pe termen lung să nu îi modeleze comportamentul.
4. Principiul prevenției – Este mai bine să previi decât să tratezi este o sintagmā foarte potrivită şi când vine vorba de parenting. Trebuie să evităm situațiile care ştim că ar cauza comportamente nepotrivite din partea copiilor noştri şi să nu îi luăm niciodată pe nepregătite. Orice situație sau loc nou generează stres şi anxietate din partea unui copil, emoții pe care nu este capabil să le gestioneze şi care duc la crize şi frustrări. Explicați-i din timp unde veți merge, ce veți face, cu cine vă veți întâlni şi ce aşteptări aveți de la el. Asigurați- vă că este odihnit, hrănit, schimbat, evitați suprastimulea sa şi obosirea inutilă. Copiii au un ritm diferit de viaţă faţă de cel al adulţilor. Respectați-l!
5. Principiul ordinii şi al rutinei  – Fie că ne place sau nu, ordinea şi rutina trebuie să recunoaştem că acestea le oferă copiilor siguranţa de care au atâta nevoie. Încă de mici îşi dezvoltă mici obiceiuri şi tabieturi şi orice perturbare a acestora duce la emoţii negative din partea lor. Nu putem stabili limite şi reguli unui copil dacă noi înşine trăim în haos, dezordine şi dezorganizare. Unui copil care are doar câteva jucării aranjate pe un raft îi va fi mult mai uşor să respecte regula “ punem jucăriile la loc înainte de culcare,” decât unuia care are o cameră plină cu jucării aruncate peste tot. De asemenea, va fi mult mai uşor să comunicăm cu un copil care are parte de un program echilibrat de somn, joacă şi alte activități, decât cu un copil care are parte de un mediu şi un orar dezorganizat şi care nu ştie la ce să se aştepte din partea adulților

      În final, îmi doresc ca Dumnezeu sa ne ajute să fim lideri şi modele pentru copiii noştri, fară să ezităm să le impunem limitele care în fond le oferă libertatea de a explora mediul şi de a se dezvolta armonios!

Cu prietenie,
Lavinia Flore, psiholog şi mamă