TOP 4 emoții pe care le-am identificat la copilul meu de 8 luni
„Vai, ce furios e!”
„Uite-l cum râde!”
„Ooo, da’ ce te-a supărat așa de tare?”
”Uau, ce-ai văzut acolo?”
Dacă și tu ai pronunțat măcar una dintre vorbele de mai sus, înseamnă că ai identificat faptul că al tău copil își manifestă emoțiile de timpuriu. Prin intermediul acestora, micuțul nostru ne comunică, ne vorbește, deci încearcă să ne transmită un mesaj.
Să nu crezi niciodată că un bebeluș e prea mic și nu știe ce simte. Știe EXACT ce simte, doar că nu poate încă să verbalizeze, motiv pentru care ne invită să-i urmărim acțiunile, gesturile. La fel ca atunci când își șterge ochișorii, în semn că este obosit și vrea să doarmă, tot așa atunci când copilul este entuziasmat – zâmbește și scoate sunete de bucurie.
Ce am observat la copilul meu de 8 luni?
1. Furia am observat că este o consecință a nerăbdării. Atunci când bebelușul meu are o nevoie care nu este imediat satisfăcută, ripostează. Cum anume? Înroșindu-se la față, încordându-și micul trup și strigând.
Pentru că am citit în nenumărate lucrări faptul că nu e indicat să răspunzi furiei copilului cu Șșșșșșș, gata, gata… îi spun că îl înțeleg, că știu că și-ar fi dorit să intervin mai repede (dar eram la baie de exemplu), îl mângâi și se liniștește.

2. Atunci când este entuziasmat, fericit, satisfăcut, bebelușul zâmbește larg, se simte în elementul lui, se joacă liniștit și poate să-și concentreze atenția pe o perioadă mai îndelungată. Dacă te întrebi CÂND anume este un bebeluș fericit sau CE anume îi determină această stare, îți voi răspunde cu drag. Din proprie experiență am sesizat că atunci când îi sunt îndeplinite nevoile de bază (nu e flămând, are scutecul curat, este odihnit, nu îl doare nimic etc.) copilul a atins deja un nivel înalt al fericirii, al mulțumirii
Pentru a accentua starea de fericire, părinții apelează la tot felul de jucării și jocuri care să-i stimuleze plăcut pe cei mici.

*Atenție la suprastimulare! Vorbim despre suprastimulare/suprasolicitare atunci când la dispoziția copilului sunt puse PREA multe obiecte, iar acest lucru îl poate pune în dificultatea de a nu ști ce să aleagă. PREA mulți stimuli obosesc copilul, îl deranjează și îi distrag atenția.
*Atenție și la volumul mare de jucării puse la dispoziția celui mic. Dragostea față de copil nu se arată prin cumpărarea de jucării în exces, ci prin cumpărarea ACELOR jucării bune care să-l stimuleze intelectual, să-i dezvolte motricitatea, imaginația și gândirea.
3. Atunci când este supărat, dezamăgit sau se simte descurajat bebelușul cere ajutor prin întinderea mâinilor pentru a fi luat în brațe. De asemenea, încearcă să îmi transmită nemulțumirea emițând sunete puternice și lovindu-se cu ambele mâini peste genunchi. Bebelușul meu devine dezamăgit atunci când îi ofer aceleași jucării, deși el le-a îndepărtat deja de lângă el (în semn că s-a plictisit de ele) sau atunci când încearcă să prindă cu toată mânuța un lucru și nu reușește.

4. Și mirarea/uimirea este una dintre emoțiile identificate la copilul meu. Atunci când ceva interesant i-a atras atenția, acesta și-a ațintit automat privirea asupra obiectului (vorbelor, acțiunii etc.) preț de câteva secunde bune. Ochii devin mari, curioși, gurița întredeschisă și deseori emite sunete.
Copilul meu e uimit atunci când îmi modelez vocea într-un fel care îi place, când fluier, când vede frunzele copacilor mișcându-se sau când trece o pasăre în zbor.

Emoțiile fac parte din viața noastră și a copiilor noștri. Nu există să nu avem emoții. Atenție la emoțiile ”ascunse” care se pot citi pe chipul celor mici cu un efort minim și care, depistate, pot fi gestionate/rezolvate la timp.
Vă mulțumesc că ați parcurs întregul articol!
Cu drag și prietenie,
Mama lui Emoționel