Cred că o bună parte dintre persoanele care citesc acest articol au crescut
auzind aceste expresii: “Vai, dar de ce plângi? Eşti fetiţă/băieţel mare!”, “Nu mai
ţipa că mă faci de ruşine!” , “Copiii mici nu au nervi!” , “Da’ ce eşti tu bebeluş ca să îţi
fie frică?” , “Dacă faci aşa nimeni nu o să se joace cu tine!”, “Uite ce urâtă eşti când
plângi”.
Până nu demult, societatea considera că emoţiile nu trebuie exprimate,
exprimarea lor fiind un semn de slăbiciune (mai ales în cazul bărbaţilor) sau o
ruşine. Aşa că de mici, copiii erau învăţaţi să nu îşi arate emoţiile sau să vorbească
despre ele.
Dar în zilele de azi, emoţiile au fost amplu studiate de către specialiştii în
domeniu, concluzia lor fiind că pentru o dezvoltare psihică sănătoasă emoţiile nu
trebuie reprimate ci exprimate!
Inteligenţa emoţională înseamnă conştientizarea a ceea ce se petrece în noi şi
presupune capacitatea de a ne conecta la propriile emoţii, gestionarea lor, capacitatea
de a înţelege emoţiile celor din jur, de a relaţiona sănătos şi de a ne rezolva
conflictele. Studiile au demonstrat că persoanele cu un nivel ridicat de inteligenţă
emoţională au o capacitate mai bună de adaptare, cultivă relaţii pozitive cu cei din
jur şi au un grad de satisfacţie mai mare în viaţă, cu alte cuvinte, atunci când ne
înţelegem şi gestionăm emoţiile avem parte de echilibru interior.
Copiii sunt copleşiţi cu uşurinţă de emoţiile pe care le simt, acestea fiind
percepute mai mari şi mai puternice decât ei înşişi. Din cauza imaturităţii cognitive şi
a dezvoltării incomplete a limbajului, pentru ei este foarte dificil să înţeleagă şi să
definească ceea ce simt, iar din această cauză şi comportamentul lor devine
indezirabil. Nu de puţine ori fac crize de furie, refuză să comunice sau să facă ceea
ce li se cere fiind realmente blocaţi de stările emoţionale prin care trec.
Rolul părintelui şi al adultului cu care intră în contact este acela de a fi un ghid
pentru ei, de a- i ajuta să conştientizeze ce se întâmplă în interiorul lor, să îi ajute să
se accepte, să se respecte şi să îi accepte şi respecte pe cei din jurul lor.
Definirea şi încurajarea emoţiilor, ascultarea lor şi permisiunea ca acestea să
fie eliberate duc la:
Autocunoaştere: copilul învaţă cine este el, ce simte el, de ce simte în acest fel, ce
poate face cu ceea ce simte, care îi sunt punctele forte şi slăbiciunile.
Stăpânire de sine: conştientizarea propriilor emoţii este primul pas în a învăţa cum
pot fi stăpânite. Există multe tehnici şi metode prin care copiii pot fi antrenaţi în a-şi
exprima emoţiile într-un mod potrivit, în a nu le mai privi ca fiind ceva copleşitor, ci
ceva bun, ceva normal.
Relaţii echilibrate: prin dezvoltarea emoţională, relaţiile copilului cu cei din jur vor
deveni tot mai echilibrate deoarece copilul odată cu conştientizarea propriilor emoţii
va ajunge să le conştientizeze şi pe a celor din jur, va cultiva empatia, va face
diferenţa între comportamentele dezirabile si indezirabile, va şti cum să îşi exprime
emoţiile fără să îi rănească pe cei dragi.
Atunci când îţi ajuţi copilul să se dezvolte emoţional, implicit îţi creşti şi ţie ca şi
părinte nivelul inteligenţei emoţionale. Evident că exemplul personal are un rol
important în a-i învăţa pe copii cum să îşi gestioneze emoţiile, iar asta va motiva şi
părintele înspre autodezvoltare şi autostăpânire.
În final, capacitatea de a ne înţelege şi gestiona emoţiile va aduce armonie în
viaţa şi familia noastră, ceea ce cu siguranţă ne dorim cu toţii. Aşa că haideţi să
privim dezvoltarea emoţională ca o prioritate în viața noastră şi a copiilor noştri!
Cu prietenie, psiholog si mamă, Flore Lavinia
Referinţe:
1. Emoţiile negative, Gallo, Latifa, 2018
2. Nu există copii răi, Lansbury, Janet, 2017
3. Inteligența emotională, Goleman, Daniel, 2003
Mama lui Emoționel 