06.09 Internarea în spital – ce am pus în bagaj

O oră și jumătate a durat completarea hârtiilor. E un stres și o agitație jos la Primiri, încât te rogi să nu te trezești cu o ușă în cap sau cu picioarele călcate. Fixul sună din minut în minut…de fapt, e prea rezonabil spus, din 20 în 20 de secunde. Testul Covid se face după formula Hai că nu avem timp. Cel puțin la mine așa a fost, dar măcar s-a făcut, pe bune. Mi s-a luat și tensiunea, mi s-a luat și bagajul de către doamna Anca (gest care jur că m-a surprins, mai mult decât plăcut), mi s-au luat și hainele (asta m-a amuzat pentru că m-am simțit în Casa de Papel, nemafiind niciodată internată într-un spital și necunoscând procedurile), dar nu am ajuns într-o celulă, ci într-o cameră luminoasă, curățică, veche, dar în regulă.

Pe doamna Anca am și întrebat-o dacă acasă ajunge căruntă și mi-a răspuns frumos că-și lasă grijile aici, căci acasă sunt copiii. Drăguț. Dacă ar fi mai multe doamne Anca ar fi bine. De obicei nu prea povestesc și despre doamnele antipatice pentru că nu doresc să mă încarc cu energie negativă, dar să le vedeți pe cele care încep să imite paciente…dacă știam aduceam cu mine Activity de acasă.

P.S Noroc cu domnul doctor Lucian care are darul să calmeze spiritele. El zâmbește pe sub mască și aproape că-și mai face cruce din când în când, atunci când le aude pe nebune. Cred că exact așa trebuie să fii la spital ca să nu o iei razna, sincer.

Și….a început nebunia analizelor! Cred că 4 doamne asistente am întâlnit în decurs de nici jumătate de oră. Cineva îți ia sânge, altcineva secreții, altcineva îți monitorizează contracțiile și tooot așa. După care, pace și liniște. Nu se mai întâmplă absolut nimic…

Ce mi-am luat de acasă:

Totul. Nu este hârtie igienică, nu este nici săpun, dar dacă vii pregătită nu ai motive să te enervezi, să începi să postezi pe Facebook despre cât de nemulțumită ești de serviciile nu știu care, să-ți verși amarul în online, să te încarci negativ, să dai vina pe politicieni, țară etc. Vorbim de un sul de hârtie igienică, descurcă-te și singură, pune-ți de acasă. Mare brânză.

Așadar, mi-am pus nenorocita aceea de hârtie igienică, un pachet de șervețele umede, un săpun lichid, un dezinfectant și un prosop. Opțional (cred că e opțional și nu obligatoriu, nu știu) mi-am pus vată și tifon, că cine știe…

La capitolul de-ale gurii am așezat frumos în geantă toate gustările pe care mi le-a pregătit soțul meu atent la detalii: biscuiți tradiționali, biscuiți cu unt, biscuiți cu fructe uscate și cereale, fistic, placă rotundă de polistiren (adică rondele de grâu expandat, cum spun oamenii normali) și apă.

Haine. Nu. Numai 2 pijamale comode, o cămașă de noapte pentru alăptare, sutiene pentru alăptare, papuci de casă etc. Dacă cumva NU AI papuci și pijamale la tine, primești jos.

Pentru minte și suflet am pus o carte (Poate ar fi bine să vorbești cu cineva), o revistă (Psychologies – pentru care am dezvoltat efectiv o pasiune, deoarece conține multe informații utile din domeniul educațional, parenting etc…lucruri care mă interesează), laptop și telefon.

Ce fac acum? Pur și simplu stau cu laptopul în brațe, scriu și mă gândesc că sunt în concediu. Ce să faci altceva?!

La 3 vine Victor cu mâncarea, adică portarul. Să nu mă înțelegeți greșit, nu am nicio treabă cu portarul, dar în spital NU intră absolut niciun vizitator, nici măcar dacă e vaccinat. Pam-Pam. 🙂

Încă un P.S – Dacă poți vedea lucrurile cu calm, dacă poți să nu te lași influențată de agitație (e totuși un spital, nu te poți aștepta să fie ca la biserică), dacă ai răbdare și încredere, absolut nimic rău nu ți se poate întâmpla. Serios. Bine, contează mult și sprijinul moral primit acasă, cel mai mult.

Și-n final, Doamne ajută să ies cu vești bune și, cine știe…un Emoționel?!

Cu drag și prietenie,
Mama și Tata lui Emoționel