Tocmai îl hrănesc pe Victor Jr.
”Ah, ai avut noroc că a vrut să stea la sân…”. Știm bine că norocul și-l face omul cu mâna lui, deci nu, nu am avut mai mult noroc decât au avut alte mămici, ci perseverența și insistențele or fi fost mai mari. N-aș vrea să generalizez, căci cu siguranță sunt și mămici care din varii motive CHIAR NU POT să alăpteze. Respectul meu ambelor tipare…
Constat că Victor Jr. nu mai are prea mult din acneea bebelușului (acele coșuri mici și albe) și că-și ține ochii larg deschiși, astfel încât să absoarbă totul în jurul lui.
Oare cât din Lume încape în privirea lui? Cred că TOATĂ LUMEA, căci prea e mare bucuria ce-o emană…
Constat că (încă) nu sunt genul de mămică panicată și, sincer, sper să mă mențin așa, căci e bine, e liniștitor și îmbucurător, adică îți oferă posibilitatea de a te bucura și mai tare de postura de mămică, îți oferă șansa de a te trezi cu zâmbetul pe buze, de a simți cu toți porii și toată inima.
Și…știți ce mai constat? Că mama mea are un copil cu copil. Cred că aspectul acesta este printre cele mai interesante, mai șocante, mai greu de crezut și acceptat. Ieri când am strâns-o în brațe i-am simțit mândria și împlinirea și Doamne, e un sentiment greu de transpus în cuvinte, greu de explicat, dar…extrem de ușor de SIMȚIT. Îmbrățișarea aceea mi-a amintit că nu de mult timp plângeam pentru o neînțelegere izvorâtă într-o relație sau pentru Diploma de Licență obținută…un pic mai târziu pentru cea de Masterat, viața urmându-și cursul firesc, iar eu vărsând lacrimi pentru postul primit, pentru publicarea de materiale educative, pentru demisie, pentru înființarea propriei firme etc. etc.
Iată-mă astăzi mămică cu adevărat. Nu (doar) Mamă de Emoționel, ci și Mamă de Victor Jr. De ce Victor Jr.? Pentru că primul Victor din viața și inima mea este tatăl copilului. Acel tată care, deși nu este lăsat (încă) să schimbe scutece (pentru simplul fapt că mă descurc, îmi e în mână, e SIMPLU), stă cu copilul pe piept și-i șoptește la ureche Te iubesc. ACESTA e singurul ajutor pe care dacă aș fi fost nevoită, l-aș fi cerut.
Dacă vă întrebați cum se doarme cu un bebe (căci pentru mine asta a fost una dintre cele mai mari curiozități din timpul sarcinii), vă spun cu drag că se doarme cum doriți/faceți/obișnuiți să se doarmă. Învățați neapărat copilul să facă distincția între zi și noapte, iar de aici, cu încredere și relaxare, va fi (mai) ușor.
Dacă vă întrebați dacă plâng sau sunt (mai) sensibilă, răspunsul este, cu siguranță, DA. Voi nu ați fi mai sensibili dacă un ghem de om, o viață, un suflet v-ar fi fost încredințat, alături de mesajul ”Sunt cu totul pe mâinile tale. Ceea ce TU îmi oferi, eu aia absorb. Să nu uiți că m-am născut din iubire și tot cu iubire vreau să cresc.”
Dacă vă întrebați dacă sunt irascibilă, nervoasă, tristă, furioasă, tensionată, depresivă etc. vă răspund cu bucurie că NU, căci am parte de susținerea morală și emoțională de care orice femeie, devenită mămică, are nevoie. SIMT cu adevărat grija, iubirea și atenția sosită din partea familiei mele. Viața socială reprezintă de asemenea un element deosebit de important și NECESAR în meniul unei proaspete mămici (și nu numai).
Ea are nevoie să știe că este iubită, respectată și apreciată și atunci, oferă înapoi înzecit.
Iar dacă vă întrebați CUM am făcut trecerea de la Petra femeie, la Petra femeie și mamă vă spun cu detașare că femeia-mamă a existat în mine, însă a fost nevoie ca factorul declanșator să-și facă simțită prezența…
Cu drag și prietenie,
Mama și Tata lui Emoționel
Mama lui Emoționel 