Comunicarea cu cel mic după o zi de grădi/școală – gânduri de la autorii Mamei

După o zi plină, în care cei mici au pășit timizi, plini de voioșie sau temători spre noul început școlar….urmează cunoașterea noului mediu, acomodarea propriu-zisă și, mai mult decât atât, exprimarea trăirilor, emoțiilor a ceea ce trăiesc. Acest articol e menit să ne ridice câteva semne de întrebare, dar și să liniștească, să pună la adăpost anumite temeri.

Cum comunicăm cu cel mic astfel încât să se deschidă spre noi?

Cât de indicat e să le punem zeci de întrebări legate de grădiniță/școală pentru a afla parcursul unei zile?

Un prim pas ar fi să recurgem la o „radiografie” a dinamicii noastre familiale. Este important să fim relaxați de la mic la mare, să ne obișnuim în a ne lua pulsul unul celuilalt: „Cum ești astăzi?”, „Totul este în regulă”.

Dacă persoana întrebată verbalizează o trăire neplăcută (teamă, tristețe, supărare) ar fi ideal să încercăm detensionarea celui în cauză și nu negarea emoției, ascunderea acesteia sub preș: „Te înțeleg. Și eu am simțit cândva la fel”, „Uite, ai putea să îmi povestești despre ce anume te supără” în loc de: „Nu mai fi trist”, „Mereu faci așa”.

Un alt pas ar fi să lăsăm puțin spațiu înainte de a întreba, mai ales atunci când luăm copilul de la grădiniță/școală. Ideal ar fi să ne gândim la un joc, câteva întrebări generatoare de răspunsuri pozitive: „Ce-ar fi să facem un curcubeu de mașini? Uite o mașină roșieeee!” sau „Am văzut că astăzi a venit Clara. Și ei îi place șahul parcă, nu-i așa?„, „A fost frumoasă excursia la Grădina Botanică, nu-i așa? Ai văzut ceva din Enciclopedia pe care o ai acasă?”.
Aici am putea să ne oprim pentru a puncta un aspect: avalanșa de întrebări pusă la ieșirea din mediul educativ: „cum a fost azi?”, „ai mâncat? de ce nu ai mâncat?”, „de ce nu ai ascultat de doamna?” și putem continua cu acest interogatoriu la nesfârșit.

Se observă la o primă analiză axarea părintelui pe ceea ce a făcut/nu a făcut copilul și nu pe cum s-a simțit el. Aici se dezvăluie secretul neștiut: un copil care nu se simte bine, nu se comportă bine. Poate că în spatele unei atitudini de răzvrătire sta o nevoie nespusă, neînțeleasă. Copilașii noștri au preferințe, respingeri ca și noi cei mari, doar că diferența o face exercițiul discernământului, dar și al verbalizării propriilor gânduri. Cu cât îi învățăm să aibă control asupra activităților lor, cu atât va spori și responsabilizarea trăirilor. Așa că înainte să îi întrebăm despre ce au făcut sau nu, să fim atenți la cum s-au simțit (la fel ca la poligraf, începem cu întrebări scurte, generale, cu răspunsuri pe care le intuim și apoi „foram” spre centrul nostru de interes).

Un ultim pas ar fi calitatea timpului petrecut împreună. Oricât de puțin ar fi acest timp este important să existe zi de zi. Timpul de calitate este acela care ne apropie, consolidează legătură naturală dintre părinți și copil, oferă suport și încredere necondiționată, dar cel mai important, oportunitatea de a vorbi deschis, de a rezolva probleme, frici.

În esență, o bună comunicare cu cel mic presupune să întărim mai întâi latura afectivă și să dăm acel „spațiu” în care copilul să își ordoneze gândurile și emoțiile după bunul plac. Astfel ne va putea da un răspuns sincer și vom câștiga un bun prieten.

Cu drag și prietenie,
Anca Vasiliu, Mamă de Filip
Iași
Facebook, AICI.

*articolul face parte din campania FII AUTOR la Mama lui Emoționel, despre care găsiți detalii aici.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: