Am lansat cartea-minune „Însemnările a 101 mămici fantastice”

De la stânga la dreapta: Carmen Alexa, Lavinia Flore, Petra Mihale-Boantă și Daciana Nica

Tort, șampanie, zâmbete și foarte multă susținere din partea familiei care ne-a privit în online cu pumnii strânși, cu emoție și încredere… Lansarea volumului colectiv „Însemnările a 101 mămici fantastice” a adus laolaltă 4 mămici determinate și puse pe fapte mari, care își doresc să lase o amprentă considerabilă în urma lor.

Am ascultat cu atenție și cu bucurie discursul fiecăreia dintre mămici și am extras informații prețioase, sfaturi și idei demne de pus în practică.

Am aflat că pentru a împăca viața personală cu cea profesională este nevoie să îți organizezi bine activitățile, să îți setezi un obiectiv, un scop și să îți impui anumite reguli.

Am aflat că este imperios necesar ca mamă să îți exprimi nevoile și trăirile, să vorbești, să nu ții temerile în tine, să te lași ajutată.

Am aflat că și copiii trebuie priviți ca niște oameni mari, ca niște extensii ale părinților și nu ca niște persoane care nu știu și nu au cuvânt ”pentru că sunt prea mici”.

Am aflat că anii pierduți din viața copilului nu pot fi recuperați mai târziu, sub nicio formă.

Am aflat că prezența tatălui în creșterea și educația copilului este edificatoare, este extrem de importantă.

Am aflat că sprijinirea copilului în urmarea activităților care-i creează plăcere îl vor forma ca viitor adult fericit, împlinit, capabil și potent financiar.

După aproape 2 ani de căutări, citit, analizat și confruntat s-a născut în sfârșit unul dintre cele mai frumoase proiecte. În cadrul lansării online de astăzi urmăritorii noștri au văzut forma finită a volumului colectiv, au făcut cunoștință cu 3 dintre mămicile-scriitoare: psiholog Lavinia Flore, blogger Carmen Alexa și consilier vocațional Daciana Nica și au descoperit câteva dintre secretele din culise (cum a decurs experiența scrierii într-o carte, care dintre întrebări li s-au părut dificile invitatelor, cum arată astăzi viața lor de mamă și, foarte important, cum reușesc să împace viața personală/de familie cu cea profesională).

De asemenea, au fost dezvăluite cele 11 întrebări care au stat la baza constituirii cărții și care le-au provocat pe mămicile noastre să facă o introspecție și să reflecteze la cele mai puternice emoții resimțite. Au aflat, cu surprindere, că la 2 dintre întrebări majoritatea răspunsurilor au fost asemănătoare, fapt ce le-a demonstrat cititorilor care sunt cele mai importante principii și valori din viața unei mămici.

Au aflat ”de ce 101”, de ce negru și de ce azi…

Cu siguranță cititorii vor regăsi printre filele acestui volum sfaturi demne de urmat, soluții practice la problemele cu care se confruntă și o vor transforma de fiecare dată când lecturează în scurte reprize de consiliere pentru suflet.

Ce ne învață cartea?

Un lucru foarte important, că nu suntem niciodată singuri, că și altcineva, undeva, odată, a suferit, a plâns, a fost demoralizat, însă s-a ridicat și a mers mai departe. Ne aduce la lumină reguli de bune maniere aplicate în familii, ponturi, idei de organizare a activității zilnice. Ne învață și că responsabilitățile POT fi delegate, iar dacă suntem relaxați lucrurile se rezolvă mult mai ușor decât ne-am fi imaginat.

Cine sunt mămicile din carte? Cum se descurcă ele cu treburile casnice? Cum împacă viața personală cu cea profesională și ce principii aplică în educația copiilor lor vă invit să descoperiți, răsfoind cartea!

Cartea aceasta va fi, fără doar și poate, una dintre cele mai frumoase moșteniri și una dintre cele mai deosebite amintiri ce va dăinui ani și ani! Va fi pansamentul la rănile sufletești pe care le au oamenii, rețeta scrisă la obstacole, provocări și incertitudini.

Mii de mulțumiri izvorâte din suflet merg către:

-Cele 101 mămici fantastice care au făcut posibilă existența acestei cărți
Corina Morut pentru design copertă, tehnoredactare și schimburi de zeci de mailuri
Crina Dobocan și Veronica Bursasiu pentru aparițiile în presa scrisă, presa online și radio
-Editura Primus pentru print și promptitudine (PPPP)
-Sponsorii noștri minunați și implicați: Postural Reaction Studio, Botosheria – Pentru Bebe, Gitan Alice Ileana, Crochet&crafts by Loredana B și Pensiune canină „Grădinița lui Bobiță”

Listă prețuri și promoții:

-Preț carte: 59 lei (mămicile fanstastice sunt rugate să specifice în mesajul privat că au participat la realizarea cărții pentru a putea beneficia de darurile suplimentare)
-Preț carte+Emoționel albastru, galben SAU roșu: 84 lei
-Preț carte+Micul Prinț: 74 lei
-Preț carte+Botoșei by Botosheria – Pentru Bebe lucrați 100% manual: 159 lei
*ofertele se pot personaliza la cerere

Cartea se comandă printr-un simplu mesaj privat pe pagina de Facebook Mama lui Emoționel.
Transportul este GRATUIT toată luna decembrie.
În fiecare colet veți regăsi cadourile oferite cu drag de sponsorii noștri (în limita stocului disponibil) și, de asemenea, primii 10 clienți primesc un semn de carte-botoșel realizat 100% manual de Botosheria – Pentru Bebe.

Vă mulțumesc pentru atenție, gânduri pozitive și mesaje zâmbărețe!
Cu drag și prietenie,
Mama lui Emoționel

*despre lansarea cărții puteți citi și în presă, aici.

2 gânduri despre „Am lansat cartea-minune „Însemnările a 101 mămici fantastice”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: