Ce mai putem face iarna cu copiii?!
Zilele friguroase de iarnă, care nu ne permit să petrecem foarte mult timp pe afară, pot deveni uneori parcă copleşitoare şi interminabile mai ales atunci când ai în casă doi sau mai mulți copii curioşi şi plini de energie. Dacă mai adăugăm şi pandemia suprapusă cu sezonul virozelor, care duce la mult absenteism de la grădiniţă este normal să ajungem să disperăm şi să ne întrebăm: Dar nu se mai termină iarna odată? Ce să mai fac cu copiii? Vaii, oare am să o iau razna?

Din fericire eu am găsit şi testat câteva idei drăguțe de activități care se pot face cu copiii în această perioadă şi, ca de obicei, voi veni în ajutorul cititoarelor noastre împărtăşindu-le.
- Plimbare în pădure
Am rămas uimită de câtă zăpadă era în pădurea din apropierea oraşului nostru şi cât de bine aluneca săniuţa. Plimbarea a fost cu adevărat magică. - Pictat
Copiii mei au devenit foarte interesaţi de pictat în ultima vreme şi pentru ca activitatea să fie mai uşoară şi plăcută eu le desenez în creion ceea ce ei îşi imaginează, iar apoi ei pictează cu culorile potrivite.

- Colaje de iarnă
Din hârtie colorată, vată, beţişoare igienice, muşchi, beţe, brad, conuri etc. se pot crea o mulțime de peisaje frumoase cu tematica iarnă.

- Jocuri de rol
Un nou joc apreciat de copiii mei este Master Chef. Ei pregătesc mâncare (de jucărie), iar eu gust şi le dau notă. Mă gândesc să trecem curând la mâncare adevărată! - Jocuri de societate
Jocuri ca “Nu te supăra frate”, “Piticot”, “Uno” etc. sunt destul de uşoare şi pot fi jucate cu copii destul de mici. - Seturile Lego (Classic, City etc.) Am testat câteva dintre aceste seturi şi vă spun că cel puţin pentru băiat (5 ani) sunt printre singurele jucării care chiar îl ţin ocupat o perioadă mai lungă de timp.

- Înot
Fie că optaţi pentru un curs de înot pentru copii sau mergeţi împreună la o piscină interioară vă asigur că va fi un mod foarte plăcut de a petrece timpul.

- Treburi casnice
Lăsaţi copiii să vă ajute la treburile casnice. Nu numai că este util şi distractiv pentru ei, este şi un mod foarte bun de a-i responsabiliza, de a le arăta cum funcţionează lucrurile într-o gospodărie, de a-i învăţa să fie harnici şi săritori. - Vizită la bibliotecă/librărie pentru copii
Vă mărturisesc că această activitate se află pe lista de aşteptare încă şi la noi, dar sunt convinsă că vor fi foarte încântaţi de ideea de a răsfoi şi împrumuta cărţi. - Un animal de companie
Da, ştiu că nu toată lumea îşi doreşte căţei, pisici sau hamsteri la bloc, şi noi facem parte din aceeaşi categorie, dar le- am cumpărat copiilor un peştişor Beta pe care îl hrănesc, cu care vorbesc şi la care mă ajută să îi schimb apa. Este foarte binevenit în familia noastră! - Ateliere de dezvoltare pentru copii
In zilele noastre există o gamă largă de ateliere pentru copii: de la ateliere de pictat, muzică, gătit, până la cele de dezvoltare cognitivă, socială sau emoţională. Dacă sunteţi din Oradea vă recomandăm cu drag atelierele de dezvoltare emoţională, socială şi dezvoltare personală susţinute de către mine, de către doamna psiholog Sofia Laza şi de către doamna consilier in dezvoltare personală Petra Mihale Boantă, cu multă pasiune şi dedicare.
*vezi aici pagina de Facebook Mama lui Emoționel, cu toate activitățile noastre.

În speranţa că acest articol v-a fost util, vă doresc în continuare o iarnă frumoasă, cu cât mai puține zile interminabile! 🙂
Cu drag,
Lavinia Flore, psiholog şi mamă